Ceasurile săptămânii: ediția 1

Ceasuri purtate de comunitatea LOS, cu poveștile lor. În fiecare săptămână, alegem câteva poze trimise de cititori, însoțite de o scurtă poveste. Pentru prima ediție, pornim chiar cu ceasurile din redacția LOS, dar de săptămâna viitoare sperăm să vă vedem pe voi aici. Dacă vrei să apară și ceasul tău, vezi la final cum trimiți o poză.

Alex și Tissot Gentleman Powermatic 80 Silicium

Alex poartă un Tissot Gentleman Powermatic 80 Silicium, referința T127.407.11.091.01, cu cadran verde și capac transparent. Dincolo de aspectul elegant, discret, potrivit deopotrivă la birou și în afara lui, ceasul ascunde un detaliu tehnic notabil: spirala de balansier din siliciu, rezistentă la câmpuri magnetice, montată pe mecanismul Powermatic 80, cu 80 de ore de rezervă de mers, dublu față de un automat obișnuit.

Iulian și Mido Belluna, certificare COSC

Ceasul meu, purtat cel mai des în ultima vreme, e un Mido Belluna, referința M001.431.11.066.92, cadran gri, cu certificare COSC, mecanism ETA 2836-2. Colecția Belluna a fost gândită de Mido încă din 2008, cu acel cadran caracteristic, texturat tip guilloché, care prinde lumina diferit la fiecare mișcare a încheieturii. Genul de ceas pe care-l alegi când vrei ceva elegant, dar nu vrei să renunți la precizia mecanică reală.

Ceasul soției, Tissot Couturier Lady

Ultimul din ediția de azi nu-mi aparține mie, ci soției mele, un Tissot Couturier Powermatic 80 Lady, referința T035.207.11.061.00, cadran antracit, 32mm, cu capac transparent care lasă vizibil mecanismul Powermatic 80. Colecția Couturier rămâne apreciată pentru finisajul rafinat și dimensiunea potrivită unei încheieturi mai fine.

Vrei să apară și ceasul tău?

Comunitatea LOS este construită din pasiunea voastră pentru ceasuri. Dacă ai un ceas cu o poveste interesantă, trimite-ne câteva fotografii și câteva rânduri despre el prin pagina noastră de Facebook sau prin formularul de contact.

În fiecare săptămână alegem câteva povești pe care le publicăm în această rubrică. Abia așteptăm să descoperim ce poartă comunitatea LOS la încheietură.

Lasă un răspuns